Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Peste 70% dintre instituţiile publice din Republica Moldova în care sunt organizate alegeri nu sunt accesibile persoanelor cu nevoi speciale

Constituţia garantează drepturi egale pentru toţi cetăţenii, dar în realitate se întâmplă altfel. Un studiu recent arată că peste 70% dintre instituţiile publice din Republica Moldova în care sunt organizate alegeri nu sunt accesibile persoanelor cu nevoi speciale. Doar 18 secţii de votare, adică sub 1%, dintr-un total de peste 2000 de instituţii, sunt complet accesibile.

La realizarea studiului au participat, pe lângă experţi, şi persoane cu dizabilităţ. Acestea au testat drumul către secţiile de vot, rampele de acces, lăţimea uşilor, a coridoarelor, a sălii în care se votează, dar şi grupurile sanitare. Din cele peste 2000 de instituţii publice evaluate, sub 1% sunt complet accesibile persoanelor cu dizabilităţi. Jumătate dintre acestea sunt accesibile, iar 27% parţial accesibile.

ACCESIBILITATEA INSTITUŢIILOR PUBLICE

INSTITUŢII EVALUATE- 2017
COMPLET ACCESIBILE - 18
INACCESIBILE – 1448
PARŢIAL ACCESIBILE – 551

Dintre cele 2017 clădiri verificate,  897 sunt instituţii culturale  - case de cultură, biblioteci, muzee. Dintre acestea, doar 2 sunt accesibile persoanelor cu deficienţe. Alte 767 de instituţii sunt grădiniţe, şcoli primare, gimnazii, licee, colegii şi universităţi. 14 dintre ele sunt accesibile, iar 514 sunt inaccesibile.

Directorii instituţiilor incluse în studiu au fost îndemnaţi să testeze pe propria piele cum e să fii o persoană cu nevoi speciale în Republica Moldova şi cât este de greau atunci când nu ţi se oferă condiţiile necesare de a duce o viaţă cât de cât normală.

Studiul face parte din campania "Acces egal pentru toţi în secţiile de votare". Scopul este de a informa populaţia, reprezentanţii administraţiei publice locale şi persoanele cu dizabilităţi despre necesitatea asigurării accesului egal în clădirile publice.

Campania a fost iniţiată de Comisia Electorală Centrală şi PNUD Moldova, în parteneriat cu Alianţa INFONET şi Asociaţia "MOTIVAŢIE", în cadrul proiectului PNUD "Consolidarea democraţiei în Moldova prin alegeri incluzive şi transparente", implementat cu suportul financiar al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi cel al Ambasadei Marii Britanii la Chişinău.
Similare
RECOMANDĂRI