Prima cameră cu elemente senzoriale din sudul ţării, inaugurată la Leova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Prima cameră cu elemente senzoriale din sudul ţării, inaugurată la Leova

Prima cameră cu elemente senzoriale din zona de sud a ţării a fost inaugurată în oraşul Leova. Beneficiari vor fi copiii cu dizabilităţi severe din raionul Leova, cărora le vor fi prestate un spectru larg de terapii senszoriale. Camera cu elemente senzoriale, inaugurată de către Asociaţia Obştească „Forţa Susţinerii”, a fost creată în cadrul unui proiect finanţat de UE.

Camera cu elemente senzoriale este un spaţiu dotat cu echipament senzorial ce permite psihopedagogilor să desfăşoare activităţi care stimulează simţurile copiilor cu dizabilităţi severe. Echipamentul senzorial are menirea de contribui la recuperarea copiilor cu tulburări din spectrul autist, disfuncţii de integrare senzorială, întârzieri de dezvoltare, afecţiuni neuromotorii, tulburări de limbaj şi învăţare.

Alexandru Gospodinov, şeful Direcţiei învăţământ al Consiliul raional Leova, a spus la ceremonia de inaugurare că în prezent 254 de copii cu cerinţe educaţionale speciale se află în evidenţa Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică din Leova, care de acum înainte vor avea acces la servicii de asistenţă de calitate.

Aurelia Nucă, preşedinta AO „Forţa susţinerii”, a menţionat că pe lângă deschiderea camerei cu elemente senzoriale a fost creat un grup de lucru pentru educaţie incluzivă şi un grup de suport psihologic pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi severe. La fel, a spus că serviciul deschis prevede acordarea asistenţei psihopedagogice la domiciliu şi pentru copiii neşcolarizaţi, dar şi pentru cei care nu îşi permit să meargă la Chişinău pentru consultaţii sau sesiuni terapeutice.

Potrivit Anei Prasolov, director de proiect la Fundaţia Soros-Moldova, sunt de apreciat eforturile şi progresele înregistrate la Leova pentru dezvoltarea serviciilor sociale inovatoare. Ana Prasolov şi-a exprimat speranţa că va fi asigurată durabilitatea acestui serviciu.

Proiectul este implementat de către AO „Forţa Susţinerii” din resursele oferite de către UE în cadrul Proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă şi guvern”. Acesta este co-finanţat şi implementat de Fundaţia Soros Moldova în parteneriat cu Asociaţia Keystone Moldova şi Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale, Copilului şi Familiei şi Alianţa Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Valoarea proiectului este de aproape 24 de mii de euro.
Similare
RECOMANDĂRI