Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

R. Moldova, tranzit pentru sute de migranţi din Orientul Mijlociu cu destinaţia finală statele Uniunii Europene

Republica Moldova este o ţară de tranzit pentru sute de migranţi din Orientul Mijlociu. Destinaţia finală este în statele vestice ale Uniunii Europene iar poarta de intrare este prin România. Autorităţile de la Chişinău au făcut investigaţii în comun cu cele din România, Ungaria, Austria, Germania şi Europol şi au reuşit să destructureze o amplă retea de traficanţi.

Din vara anului 2021 şi până acum, mai mulţi cetăţeni din Republica Moldova au organizat o adevărată reţea de trafic a migranţilor din Orientul Mijlociu. Îi ascundeau în locuri special amenajate sub scaunele autoturismelor iar şoferii complici spuneau poliţiştilor că transportă legal persoane şi marfă.

Migranţii erau transferaţi în grupuri mici, câte 6-10 persoane. Prima lor destinaţie era România, după care erau transportaţi, exact în acelaşi mod, peste graniţa cu Ungaria sau Bulgaria. Punctul final  - Austria sau Germania. Pentru aceste servicii, migranţii plăteau traficanţilor de la 5000 până la 8000 euro de persoană.

– De unde eşti? Siria?

În total, au fost documentate 16 cazuri în care au fost implicaţi aproape 100 de migranţi. Procurorii de la crimă organizată, ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi procurorii DIICOT din Galaţi, România, au făcut ample percheziţii la domiciliu şi în autoturismele bănuiţilor. 9 persoane au fost reţinute.

Membrii grupului infracţional sunt persoane cu vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani. Patru dintre ei au reuşit să părăsească Republica Moldova şi urmează a fi daţi în urmărire.  Investigaţiile au fost efectuate în comun cu autorităţile din Ungaria, Austria şi Germania iar EUROPOL a facilitat schimbul de informaţii. De asemenea, a fost creată o echipă comună de anchetă cu autorităţile din România, cu sprijinul şi coordonarea EUROJUST.
Similare
RECOMANDĂRI