Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Soroca: Seră pentru flori, construită în faţa unui bloc de locuit. Locatarii sunt indignaţi că nu li s-a cerut părerea

Autorităţile din Soroca au construit în faţa unui bloc de locuit o seră pentru flori, iar locatarii sunt indignaţi că nu li s-a cerut părerea. Mulţi dintre ei spun că banii din bugetul municipal puteau fi folosiţi mult mai rezonabil pentru dezvoltarea comunităţii. Autorităţile locale consideră însă că e o investiţie bună, în condiţiile în care cumpără flori pentru diferite ceremonii cu bani publici.

Locatarii spun că sera a fost construită în timp record. Seara, când s-au întors de la serviciu, au descoperit-o în parcul din faţa clădirii.

Reprezentanţii Serviciului de Amenajare şi Înverzire din Soroca recunosc că nu au încercat să afle părerea locatarilor înainte de a începe construcţia serei.

ALEXEI PATRAŞCU, director, Serviciul de Amenajare şi Înverzire, Soroca:
„– Pentru ce să-i întreb dacă e teritoriul primăriei, ce încurcă aici?
- Dar dacă ei nu sunt de acord?
– Bine”.

Problema a ajuns să fie dezbătută şi pe reţelele sociale, iar primăria a anunţat că autorităţile vor să facă economii, iar atunci când e nevoie, să nu mai cumpere flori cu bani din bugetul municipal.

STELA SOLOVEI, serviciul de presă al primăriei Soroca: „Pot să vă spun doar atât, că primăria municipiului Soroca refuză să comenteze situaţia respectivă”. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de primărie, din bugetul municipal s-au plătit 4300 de lei pentru construcţia serei.
Similare
RECOMANDĂRI