Tânăr rănit grav la Cantemir. A intrat cu maşina într-un copac
Sursa foto:Deschide.md Vizualizari:

Tânăr rănit grav la Cantemir. A intrat cu maşina într-un copac

Un tânăr de 22 de ani a ajuns la reanimare după ce s-a izbit violent cu automobilul într-un copac de pe marginea drumului. Şoferul a rămas blocat între fiare. Pentru a fi scos, a fost nevoie de intervenţia salvatorilor, care au efectuat lucrări de descarcerare. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în raionul Cantemir.

Contactată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Cantemir, Cristina Ciobanu, a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, pe traseul dintre satele Sadîc şi Vişniovca. Tânărul, care este din municipiul Comrat, se deplasa din Vişniovca la Comrat. Într-un moment, a pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi a intrat în plin într-un copac.

Ca urmare a impactului, şoferul a fost transportat la Spitalul raional Comrat, fiind internat în Secţia reanimare.

Potrivit poliţiei, din cauza traumatismelor, şoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest Drager, însă la sosirea la spital, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru a verifica dacă tânărul consumase alcool. În prezent se desfăşoară acţiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Similare
RECOMANDĂRI