Un conaţional a făcut cale întoarsă de la frontieră, fiind cercetat pentru deţinerea permisului de conducere polonez fals
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Un conaţional a făcut cale întoarsă de la frontieră, fiind cercetat pentru deţinerea permisului de conducere polonez fals

Un conaţional a făcut cale întoarsă şi i s-a întocmit proces verbal de audiere şi constatare după ce a prezentat permisul de conducere cu indici de falsificare, care ar fi eliberat recent de către autorităţile polone. Incidentul a fost consemnat ieri, pe sensul de ieşire din R. Moldova de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Criva-Mamalîga.

Pentru autorizarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova s-a apropiat la volanul unui automobil, un locuitor al raionului Drochia. La solicitarea angajatului instituţiei de frontieră, acesta a prezentat documentele necesare procedurii de control. 

În timpul examinării actelor cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a constatat că permisul de conducere, care ar fi emis de către autorităţile competente din Polonia, nu corespunde celui autentic. Conducătorul auto, în vârstă de 36 ani a declarat că l-a perfectat în oraşul Cracovia, unde a şi făcut studiile necesare, iar despre cele depistate nu este în cunoştinţă de cauză.

În consecinţă permisul de conducere a fost transmis către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanţelor. Dacă se va găsi vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI