Un nou post de pompieri voluntari a fost inaugurat la Lozova
Sursa foto:dse.md Vizualizari:

Un nou post de pompieri voluntari a fost inaugurat la Lozova

Un nou post de salvatori voluntari a fost inaugurat, ieri, 22 mai 2019, în localitatea Lozova, a raionului Străşeni. 15 mii de locuitori din satele Stejereni, Dolna, Lozova, Vorniceni, Micleuşeni şi Huzum vor beneficia de noua staţie.

Nouă pompieri voluntari, care vor interveni în diverse situaţii de risc, vor activa în cadrul postului.

Pompierii civili au primit  o autospecială de model „Tatra”, oferită de salvatorii polonezi.

Angajaţii IGSU vor acorda asistenţa metodică şi practică necesară pompierilor noi, pentru ca aceştia să poată interveni la cel mai înalt nivel. Bugetul total al proiectului a fost estimat în valoarea de peste 157 mii lei.

Potrivit IGSU, acesta este al paisprezecelea post de  pompieri voluntari deschis în Republica Moldova. Salvatorii din staţiile voluntare intervin primii în situaţiile de risc produse în localităţile în care aceştia activează, respectiv diminuînd suma prejudiciilor, dar şi consecinţele incendiilor.

Deschiderea noului post de pompieri a fost posibilă datorită iniţiativei autorităţilor publice locale, dar şi a programului polonez Polish Aid.
Similare
RECOMANDĂRI