Înălţarea Sfintei Cruci – ziua în care toamna îşi intră definitiv în drepturi
Luni, 27 septembrie, creştinii ortodocşi de stil vechi din întreaga lume sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, aşa cum se mai numeşte sărbătoarea în popor. Crucea este simbolul principal al Creştinismului. Crucea este prezentă şi pe stema Republicii Moldova, fiind un element care a determinat identitatea poporului şi a statalităţii sale de la întemeierea Principatului Moldovei (1359) şi până în prezent.
Înălţarea Sfintei Cruci este ziua care aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul unei lupte cu rivalul său Maxentius, care avea o armata mai numeroasă, împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer i-a apărut o cruce formată din stele, însoţită de inscripţia „Cu acest semn vei birui!”.
După victorie (s-a produs la 28 octombrie 312), Elena, a dorit să găsească crucea pe care a pătimit Mântuitorul Iisus Hristos. Mergând şi căutând la Ierusalim, care pe atunci era stăpânit de împăratul perşilor, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a identificat Crucea Mântuitorului, dintre trei găsite, printr-o minune. Aducând acolo o femeie bolnavă, creştinii au apropiat-o de fiecare dintre cele trei cruci.
Când s-a apropiat de a treia, bolnava s-a vindecat. Patriarhul Ierusalimului, Macarie, a înălţat Crucea deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim. De atunci, în fiecare an, la 27 septembrie este cinstită Ziua Înălţării Sfintei Cruci. De remarcat că, la 27 septembrie 629, Crucea Mântuitorului a fost întoarsă de perşi la Ierusalim, după ce o duseră pentru o perioadă în Persia.
Ziua Crucii este cinstită prin post şi praznice. Este una dintre sărbătorile împărăteşti şi una dintre cele patru zile de post strict de peste an, celelalte fiind: vinerea dinaintea Învierii Domnului, Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul şi ziua din ajunul Bobotezei. În această zi se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodăriilor; nu se munceşte. Credincioşii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere; de toarta căniţelor ei leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.
De Ziua Crucii, în zonele viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. În această zi se bat nucii. Tot acum, se adună din păduri ramuri de alun, care primesc puteri miraculoase şi sunt unelte valoroase pentru fântânarii, care vor depista izvoare subterane.
Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: pregătirea cocorilor de zbor în ţările calde este un semn că vremea se răceşte; dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, cârdul de ciori gălăgioase anunţă căderea brumei. Această dată din calendar vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi. După sărbătoarea aceasta plantele încep să se ofilească.
În afară de Sărbătoarea Zilei Crucii de toamnă (27 septembrie), creştinii mai sărbătoresc şi Închinarea Sfintei Cruci (30 martie, întotdeauna în a treia duminică din postul mare). Conform tradiţiei, la Ziua Crucii de primăvară pământul „se deschide” pentru reptile, insecte, plante la începutul primăverii, iar în ziua Crucii de toamnă – „se închide” pentru toate acestea.
