În scuarul Palatului Naţional „Nicolae Sulac” a început amenajarea Târgului de Crăciun
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În scuarul Palatului Naţional „Nicolae Sulac” a început amenajarea Târgului de Crăciun

În scuarul Palatului Naţional „Nicolae Sulac” au început amenajările pentru Târgul de Crăciun, organizat de Guvern. Muncitorii asamblează căsuţele din lemn în jurul havuzului. Inaugurarea Târgului este planificată pentru data de 24 decembrie, transmite IPN.

Programul activităţilor dedicate sărbătorilor de iarnă va cuprinde acţiuni de agrement, de socializare, de culturalizare şi educaţie artistică. De asemenea, va fi asigurată promovarea produselor autohtone de către agenţii economici.

Pe scena care va fi amenajată vor evolua formaţii artistice pentru promovarea dansului şi a cântecului popular. Va fi asigurată participarea teatrelor naţionale, teatrelor pentru copii, formaţiilor artistice de amatori pentru copii şi a celor reprezentate de grupurile minoritare naţionale. De asemenea, meşterii populari vor expune produsele tradiţionale din lemn, ceramică şi piei.

Pentru desfăşurarea activităţilor dedicate sărbătorilor de iarnă Guvernul a alocat 8,5 milioane de lei. Programul de activităţi se va desfăşura în perioada 24 decembrie 2021 - 10 ianuarie 2022, în Chişinău şi în alte zece oraşe ale ţării.

Similare
RECOMANDĂRI