Liderii europeni condamnă actele provocatoare ale Rusiei la adresa UE şi anunţă întocmirea unui raport privind viitorul relaţiilor dintre Europa şi Moscova
Sursa foto:© European Union, 2021 Vizualizari:

Liderii europeni condamnă actele provocatoare ale Rusiei la adresa UE şi anunţă întocmirea unui raport privind viitorul relaţiilor dintre Europa şi Moscova

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni şi marţi pentru un summit extraordinar la Bruxelles, au solicitat Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate şi Comisiei Europene să prezinte un raport cu opţiuni de politică privind relaţiile dintre UE-Rusia.

Consiliul European a organizat luni seară o dezbatere strategică privind Rusia, o temă ce ar fi trebuit discutată iniţial la summitul de primăvară din luna martie, având în vedere nivelul scăzut al relaţiilor dintre cele două părţi şi evoluţiile recente, relatează CaleaEuropeana.ro.

Astfel, şefii de stat sau de guvern au condamnat activităţile ilegale, provocatoare şi perturbatoare ale Rusiei împotriva UE şi statelor sale membre.

“Reafirmăm unitatea şi solidaritatea UE în faţa unor astfel de acte, precum şi sprijinul acordat partenerilor estici”, au transmis liderii în concluziile adoptate.

La finalul reuniunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amintit că “abordarea UE faţă de autorităţile ruse se bazează pe cele cinci principii convenite de comun acord, şi anume: punerea în aplicare integrală a Acordului de la Minsk, angajamentul cu ţările din Parteneriatul estic, consolidarea rezistenţei interne a UE, un angajament selectiv faţă de Rusia şi schimburile interumane.

“Vom continua să rămânem pe acest curs”, a asigurat ea, precizând că la următorul Consiliu va fi analizată starea relaţiilor Uniunii Europene cu Rusia în lumina raportului pe care îl va întocmi Înaltul Reprezentant Josep Borrell.

Întrebată de jurnalişti dacă va îndemna guvernul german să oprească controversatul gazoduct Nord Stream 2, von der Leyen a spus proiectul nu va contribui la schimbarea comportamentului de confruntare al Rusiei faţă de UE.

Discuţia cu privire la relaţiile UE cu Rusia a avut loc în contextul vizitei Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, la Moscova (5-6 februarie 2021) şi în pregătirea dezbaterilor pe subiect din cadrul Consiliului European din martie 2021. Vizita şefului diplomaţiei europene la Moscova a produs un larg ecou şi critici cu privire la o umilire diplomatică a Uniunii Europene.

Rusia a declarat persona non grata şi a decis expulzarea unor diplomaţi polonezi, germani şi suedezi, la numai câteva ore după ce Josep Borrell s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a discuta despre relaţiile bilaterale. Rusia şi-a motivat decizia în baza faptului că aceşti diplomaţi au participat la protestele pro-Navalnîi, opozantul rus încarcerat la revenirea sa în ţară după ce a fost otrăvit şi condamnat la închisoare. Ulterior, Germania, Polonia şi Suedia au recurs la măsuri de retorsiune faţă de expulzările din Rusia, iar cele trei ţări UE au declarat “persona non grata” câte un diplomat rus.

În luna martie, miniştrii de externe europeni au adoptat noi măsuri restrictive sub regimul global de sancţiuni al UE privind drepturile omului, între cele 11 persoane şi patru entităţi sancţionate regăsindu-se şi persoane şi entităţi responsabile de represiunea împotriva persoanelor LGBTI şi a oponenţilor politici din Cecenia în Rusia.

Tot în luna martie, statele membre UE au oficializat sancţiunile împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi şi în reprimarea susţinătorilor săi.

Similare
RECOMANDĂRI