Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Niki Lauda, triplul campion mondial de Formula 1, a murit la 70 de ani

Niki Lauda, triplul campion mondial austriac de Formula 1, a murit azi-noapte la vârsta de 70 de ani. Anunţul a fost făcut de familia acestuia.

Fostul pilot de Formula 1 a câştigat campionatele mondiale în anii 1975 şi 1977, ca membru al echipei Ferrari, şi în 1984, alături de McLaren.

În 1976, Lauda a suferit arsuri grave în urma unui accident în timpul Marelui Premiu al Germaniei, însă a revenit în circuit la 6 luni după accident.

Niki Lauda s-a îmbolnăvit de gripă în luna ianuarie, motiv pentru care a fost internat în spital timp de zece zile. Fostul campion mondial suferise un transplant pulmonar în august 2018.

Similare
RECOMANDĂRI