Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Victorie pentru FC Balkan. Farmaciştii s-au impus în faţa formaţiei Steaua Dental

FC Balkan a obţinut o nouă victorie în campionatul Republicii Moldova la fotbal în sală. Farmaciştii s-au impus cu 5 la 3 în faţa formaţiei Steaua Dental, după un meci extrem de dificil disputat în sala complexului sportiv din comuna Ciorescu.

După o victorie categorică în debutul campionatului, FC Balkan a avut viaţa grea în etapa a doua. Elevii lui Dorin Coceban au fost conduşi de stelişti în trei rânduri, dar au reuşit să egaleze de fiecare dată.

La scorul de 3 la 3, farmaciştii au preluat cârma partidei şi au reuşit să treacă în avantaj. Ghenadie Orbu a înscris de de două ori, în decurs de două minute, reuşind să-şi treacă în cont un hat-trick în această partidă.

GHENADIE ORBU, jucător FC Balkan: „Acel care marchează, tot timpul e fericit. Facem tot să fie bine pentru echipă.   Din păcate, începutul meciului, nu a fost chiar stabil din partea noastră. Pe parcurs, ne-am mobilizat şi am obţinut victoria, trei puncte foarte importante”.

CONSTANTIN NIŢA, jucător FC Balkan: „Nu ne-am aşteptat că vom fi conduşi. Suntem mulţumiţi de rezultat. Bravo adversarilor, că au avut curaj, au luptat”.

DUMITRU ROMANIUC, jucător Steaua Dental: „Am jucat cu o echipă foarte puternică, de fapt ea este şi pretendentă la titlu. Sperăm meciurile următoare să câştigăm şi să ajungem pe podium.”

GHENADIE UNGUREANU, preşedinte Steaua Dental: „Ăsta e fotbalul, de rezultat nu suntem mulţumiţi, dar suntem mulţumiţi de calitatea jocului şi mă mândresc cu aşa băieţi pe care-i avem, practic majoritatea sunt medici stomatologi”.

Preşedintele formaţiei FC Balkan a spus la finalul partidei, că obiectivul formaţiei sale este să cucerească titlul, dar e conştient că nu va fi uşor.

ANDRIAN SÎRBU, preşedinte FC Balkan: „Aşteptări avem ca fiecare meci să fie complicat. În principiu noi şi ne pregătim de meciuri abordând adversarul la nivelul cel mai serios”. 

În celelalte meciuri din etapa a doua a campionatului de futsal, Nistru a învins cu 4 la 2  formaţia Next. Sporting Nisporeni a remizat 5 la 5  la egalitate cu Sportul Studenţesc, iar Clic-Media a trecut cu 6-2 de Rîmbcom. Scorul etapei a fost înregistrat de Dinamo Plus, care a învins cu 14 la 6 formaţia Olimpia.
Similare
RECOMANDĂRI