„Maramureşul este locul unde am început să fiu om!” Paula Seling, invitata seratei culturale „Întâlnirile TVR MOLDOVA”
Interpreta, compozitoarea şi deţinătoarea locului 3 la Concursul Muzical Eurovision 2010, PAULA SELING, a fost invitatul special al seratei culturale „Întâlnirile TVR MOLDOVA” din această seară. Evenimentul, moderat de Alexandru Grecu, a avut loc la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”.
„Maramureşul este locul unde am început să fiu om, m-a învăţat să fiu mândră”, a spus Paula Seling, la începutul discuţiei.
Fă tot ce poţi cu tot ce ai în momentul în care te afli – este motto-ul interpretei.
Festivalul „Cerbul de aur" înseamnă foarte mult pentru cariera ei artistică, a recunoscut Paula Seling. Deşi nu a trecut de preselecţii de două ori, a reuşit până la urmă să obţină trofeul în 2002.
”După Eurovision 2010, viaţa mea s-a schimbat foarte mult. Am vrut să-i facem pe toţi românii mândri şi am reuşit. Acesta a fost cel mai important premiu din cariera mea de până acum”.
Paula Seling şi-a amintit despre mari voci şi profesionişti precum Al Bano, Beyonce, şi a mărturisit că se simte o norocoasă pentru că au cântat împreună.
„M-am încăpăţânat să mă nasc chiar de Crăciun”, a mărturisit Paula Seling, născută pe 25 decembrie.
A studiat pianul de la 6 ani, ca mai apoi să devină „O fată cu un pian".
”Piesa „Ploaie în luna lui marte" are o poveste foarte frumoasă şi m-a ajutat să ajung direct la inimile oamenilor”, a destăinuit artista publicului basarabean.
Paula Seling cântă rock, jazz, jazz-rock, soul, ritm, blues, iar una dintre piesele care a făcut-o populară a fost „Ploaie în Luna lui Marte", de Nicu Alifantis. Artista din Baia Mare a lansat 13 albume şi peste 20 de single-uri. În palmaresul ei se află numeroase premii, printre care locuri de frunte la Festivalul de la Mamaia şi trofeul Festivalului Cerbul de Aur din Braşov în 2002.
Paula Seling a susţinut un recital şi a avut o şedinţă foto şi o sesiune de autografe.
Proiectul „Întâlnirile TVR MOLDOVA” presupune o serie de evenimente culturale, în cadrul cărora personalităţi de referinţă ale culturii spaţiului românesc vin în faţa publicului de la Chişinău pentru a purta discuţii de suflet. Printre invitaţii speciali ai proiectului au fost actriţele Maia Morgenstern şi Stela Popescu, managerul de teatru Constantin Chiriac, interpretul şi muzicianul Nicu Alifantis, interpreţii Dida Drăgan, Ştefan Bănică, Fuego, Vasile Şeicaru, Grigore Leşe şi Sofia Vicoveanca.