14.04.2022 11:00 Australia a impus sancţiuni împotriva Gazprom, Transneft şi a altor 12 companii ruseşti De asemenea, sunt vizate de sancţiuni Kamaz, PO Sevmaş, Roselektronics Holding, PJSC Rostelekom şi RusHidro. Guvernul australian a impus sancţiuni economice împotriva a 14 companii, întreprinderi şi organizaţii ruseşti, din cauza situaţiei din Ucraina, a anunţat printr-o notă Ministerul australian de Interne, remisă joi, relatează Radio Chişinău, cu referire la Rador.
14.04.2022 10:45 „Obiectiv Comun”: Soluţii pentru creşterea eficienţei energetice Majoritatea proiectelor de eficienţă energetică sunt implementate cu sprijinul partenerilor externi, implicit ţările UE. În urma acestor programe, Republica Moldova ar putea economisi energie electrică şi termică cu echivalentul monetar de peste 5 milioane de euro pe an. Politicile publice de stimulare a eficienţei energetice în Rep. Moldova, soluţiile propuse de specialişti pentru sectorul privat şi public şi bunele practici europene, în special România, sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
14.04.2022 10:30 Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului României întreprind o vizită la Chişinău Delegaţia Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului Parlamentului României va efectua o vizită în R. Moldova. Oficialii se vor afla la Chişinău în perioada 14-15 aprilie curent.
14.04.2022 10:15 ECW anunţă alocarea a încă 1,5 mln dolari pentru a sprijini educaţia copiilor refugiaţi Fondul global al Naţiunilor Unite pentru educaţie în situaţii de urgenţă şi crize prelungite Education Cannot Wait (ECW), împreună cu USAID, FCDO/UK şi Theirworld, a anunţat o nouă alocare de 1,5 milioane dolari pentru a sprijini copiii refugiaţi din Ucraina să se integreze în sistemul educaţie. Grantul vine adiţional la o altă alocaţie nerambursabilă, de 5 milioane dolari, anunţată de ECW în martie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă.
14.04.2022 09:45 „Punctul pe AZi”: Securitatea din regiune şi integrarea europeană a Republicii Moldova Republica Moldova este într-o situaţie vulnerabilă din punct de vedere al securităţii şi are nevoie de susţinere din partea partenerilor de dezvoltare în consolidarea nu doar a armatei, dar şi a sistemului energetic, recuperarea economică şi proiecte umanitare. Pentru Republica Moldova lupta cu corupţia, reforma justiţiei şi curăţarea instituţiilor statului de corupţi rămân prioritare.
14.04.2022 09:30 Bucureştiul găzduieşte reuniunea comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul R. Moldova Reuniunea Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova va avea loc la Bucureşti, astăzi, 14 aprilie. Plenara reuniunii Comisiei se va desfăşura la Camera Deputaţilor a Parlamentului României şi se va încheia cu adoptarea unei Rezoluţii de sprijin politic pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
14.04.2022 09:15 200 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 13 aprilie 200 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 80 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 3 421 de teste. Din numărul total de cazuri unul este asociat cu contact în afara R. Moldova, din Germania.
14.04.2022 09:00 Secretarul general al ONU: Un armistiţiu general umanitar „nu pare posibil actualmente” în Ucraina Un „armistiţiu general” în scopuri umanitare „nu pare posibil actualmente „în Ucraina, a afirmat miercuri la New York secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
14.04.2022 08:45 STUDIU. Reţelele sociale sunt principala sursă de informare a tinerilor din R. Moldova Reţelele de socializare sunt principala sursă de informare a tinerilor din Republica Moldova. Potrivit unui studiu al Centrului pentru Dezvoltare Educaţională şi Comunitară, 70 la sută dintre tinerii care au între 16 şi 25 de ani accesează zilnic reţelele sociale, şi aproape jumătate dintre ei spun că recunosc uşor informaţiile prin care se încearcă manipularea opiniei publice.
14.04.2022 08:30 Ucraina anunţă că nava rusă care a primit înjurătura „Navă rusă de război, du-te dracului” a fost lovită de rachetele ucrainene Ucraina a anunţat miercuri seară că a lovit cu rachete şi avariat nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, crucişătorul „Moscova”, scrie The Guardian, citându-l pe guvernatorul regiunii Odesa, Maxim Marcenko. Purtătoarea de cuvânt a marinei ucrainene a confirmat că „Moscova” este nava care le-a cerut grănicerilor ucraineni să se predea şi care a primit în replică celebra înjurătură „Russian warship, go fuck yourself”.
14.04.2022 08:15 Zelenski spune că nu a primit o propunere de vizită din partea preşedintelui german: „Nu am fost abordaţi oficial” Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că nu a fost abordat cu privire la o întâlnire cu preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
14.04.2022 08:00 DOC. Programul de ajutor social va fi reformat. Mai multe familii defavorizate din R. Moldova vor primi ajutor din partea statului Cabinetul de miniştri a dat aviz pozitiv proiectului de lege, care prevede reformarea Programului de ajutor social, prin care statul susţine categoriile vulnerabile ale populaţiei.
14.04.2022 07:45 SUA ameninţă China cu acţiuni la nivel economic din cauza atitudinii faţă de războiul din Ucraina Administraţia Joseph Biden a avertizat, miercuri, că eforturile Chinei de a se "integra" în economia mondială riscă să fie afectate de poziţia Beijingului faţă de invazia militară rusă în Ucraina.
14.04.2022 07:30 După aproape 20 de ani la şefia ASEM, Grigore Belostecinic renunţă la mandatul de rector. Cine ia luat locul Academia de Studii Economice din Moldova are un nou rector. Profesorul universitar, Alexandru Stratan, îi ia locul lui Grigore Belostecinic cel ce a condus instituţia aproape 20 de ani.
14.04.2022 07:15 Guvernul R. Moldova oferă granturi întreprinderilor mici şi mijlocii care activează în domeniul inovaţiilor digitale Ministerul Economiei, prin intermediul ODIMM, va oferi granturi întreprinderilor mici şi mijlocii care activează în domeniul inovaţiilor digitale. Programul a fost aprobat în cadrul şedinţei de Guvern din 13 aprilie.
14.04.2022 07:00 Opinii: Atacând civilii, Rusia încearcă să pună presiune pe autorităţile de la Kiev Rusia atacă civilii fără scrupule, iar miza este ca autorităţile de la Kiev să cedeze în procesul de negocieri sub influenţa societăţii. Este opinia unor experţi în geopolitică, potrivit cărora Moscova va împiedica cu orice preţ aderarea Ucrainei la NATO şi va încerca prin intermediul acestui război s-o distrugă din punct de vedere economic. Mai mult, potrivit specialiştilor în geopolitică, Rusia se arată de mult timp nemulţumită de procesele democratice care au loc în Ucraina şi se teme că democraţia s-ar putea extinde, transmite IPN.
14.04.2022 06:45 Ambasada Republicii Moldova în Ucraina îşi va relua activitatea la Kiev din 15 aprilie Ambasada Republicii Moldova în Ucraina anunţă că de pe 15 aprilie îşi va relua activitatea la Kiev.
14.04.2022 06:30 METEO. HARTĂ. Temperaturile treptat revin la valorile caracteristice aceastei perioade. Cum va fi vremea astăzi, 14 aprilie Pentru joi, 14 aprilie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că vremea treptat revine la normal. Precipitaţiile vor lipsi din peisaj, iar vântul se domoleşte suflând slab la moderat. Presiunea atmosferică este normală.
13.04.2022 23:00 Italia a donat 4 autospeciale R. Moldova. Maşinile au fost aduse de salvatorii care au parcurs 2000 de km până la Chişinău Guvernul Italiei a donat 4 autospeciale pompierilor din Republica Moldova. Maşinile au fost aduse de 12 salvatori care au parcurs aproape două mii de kilometri până la Chişinău. Salvatorii italieni vor participa şi la un schimb de experienţă cu pompierii din Republica Moldova.
13.04.2022 22:45 Elevii din nouă licee din R. Moldova vor avea condiţii europene de studiu după ce a fost lansat proiectul „Laboratoare Digitale” Elevii din 9 licee din sudul Republicii Moldova vor avea condiţii europene de studiu după ce, astăzi, a avut loc lansarea proiectului "Laboratoare Digitale". Valoarea investiţiei este de 130 de mii de euro şi s-a făcut cu sprijinul Uniunii Europene în parterneriat cu Suedia.
13.04.2022 22:30 Liechtenstein va prelua refugiaţi din R. Moldova şi va oferi 100.000 de euro în susţinerea ucranenilor care rămân Micul principat Liechtenstein va adăposti o parte dintre refugiaţii care se află în Republica Moldova şi va oferi o sută de mii de euro pentru susţinerea celorlalţi ucraineni pe care-i găzduieşte statul. Ministrul Afacerilor Externe, Educaţiei şi Sportului din Liechtenstein, Dominique Hasler a făcut anunţul la sfârşitul unei vizite de 3 zile în Republica Moldova în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Maia Sandu, cu ministrul de Externe Nicu Popescu şi cu alţi demnitari de la Chişinău.
13.04.2022 22:15 Parlamentul de la Bucureşti l-a desemnat pe Cristian Leon Ţurcanu în funcţia de ambasador al României în R. Moldova Parlamentul de la Bucureşti l-a desemnat, ieri, pe diplomatul Cristian Leon Ţurcanu în funcţia de ambasador al României în Republica Moldova.
13.04.2022 22:00 SUA a donat salvatorilor din R. Moldova 4 generatoare electrice şi circa 200 de paturi pentru gestionarea crizei refugiaţilor Statele Unite ale Americii au donat salvatorilor din Republica Moldova patru generatoare electrice şi peste 200 de paturi pentru gestionarea crizei refugiaţilor. Valoarea ajutorului umanitar este de 100 de mii de dolari.
13.04.2022 21:40 Premierul Belgiei, la Chişinău: Nu văd impedimente pentru ca R. Moldova să obţină statutul de candidat a UE Azi, la Chişinău s-a aflat în vizită oficială prim-ministrul Belgiei, Alexander de Croo. Oficialul a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Şeful statului a solicitat sprijinul Belgiei pentru deschiderea pieţei pentru produsele moldoveneşti. De cealaltă parte, oficialul belgian spune că nu vede impedimente pentru ca Republica Moldova să obţină statutul de candidat la eurointegrare.
13.04.2022 21:20 A fost inaugurat monumentul lui Vasile Stroescu, om politic basarabean şi primul preşedinte al Parlamentului României Mari În oraşul Edineţ a fost dezvelit monumentul lui Vasile Stroescu - om politic basarabean, care în 1919 devenea primul preşedinte al Parlamentului României Mari. La eveniment au participat oficiali şi mulţi dintre oamenii care apreciază contribuţia lui Vasile Stroescu adusă pentru unificarea neamului românesc şi promovarea culturii naţionale.
13.04.2022 21:00 Dintr-un oraş înfloritor, în unul rupt din iad! O fetiţă a filmat timp de 14 zile cum s-a transformat oraşul Mariupol sub asediul ruşilor Mariupolul va rămâne pentru totdeauna în memoria copiilor care s-au născut şi au trăit aici, un oraş asociat cu teroarea. O fetiţă a avut curajul să filmeze, timp de două săptămâni, cum s-a transformat Mariupolul, sub asediul ruşilor - dintr-un oraş înfloritor, în unul care arată ca rupt din iad.
13.04.2022 20:40 Cetăţenii R. Moldova care deţin poliţa de asigurare medicală vor avea acces gratuit la mai multe servicii medicale Cetăţenii Republicii Moldova care au poliţă de asigurare medicală vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite. Guvernul a aprobat astăzi extinderea listei de servicii medicale prestate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
13.04.2022 20:37 Cumătrul lui Putin, Victor Medvedciuk, intenţiona să fugă din Ucraina prin regiunea transnistreană FSB-ul Federaţiei Ruse urma să-l evacueze pe politicianul pro-rus şi cumătrul lui Vladimir Putin, Victor Medvedciuk, din Ucraina la Moscova, prin regiunea transnistreană a R. Moldova. Despre asta scrie canalul de telegram NEXTA. Angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei l-au reţinut pe Medvedciuk la ieşirea din Kiev, a declarat şeful SBU Ivan Bakanov.
13.04.2022 20:20 Companiile desemnate să repare blocurile energetice de la Termoelectrica neagă faptul că licitaţia ar fi fost trucată Grupul de companii desemnat iniţial să repare şi să modernizeze două blocuri energetice la Termoelectrica neagă faptul că licitaţia pe care au câştigat-o ar fi fost trucată. Mai mult, Banca Mondială ar fi ştiut despre faptul că partenerul rus al companiei din Republica Moldova se află sub sancţiuni internaţionale. Reprezentanţii companiei spun că vor continua implementarea proiectului iar, dacă licitaţia va fi anulată, îşi vor apăra dreptul în instanţă.
13.04.2022 20:00 Aderarea R. Moldova la UE, explicată pe înţelesul tuturor. Cei 10 paşi care urmează făcuţi pentru a intra în blocul comunitar Ministerul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a explicat cei 10 paşi care urmează să fie făcuţi pentru ca Republica Moldova să facă parte din marea familie europeană.
13.04.2022 19:40 R. Moldova a început să completeze chestionarul de aderare la UE. Nicu Popescu: Acesta conţine 369 de întrebări Republica Moldova a început să completeze chestionarul de aderare la Uniunea Europeană. Acesta conţine două documente, care în decurs de o lună, urmează să fie trimise Uniunii Europene. Potrivit ministrului de Externe, Nicu Popescu, la completarea chestionarului muncesc grupuri de lucru din cadrul Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului şi societăţii civile.
13.04.2022 19:20 DOC. România a aprobat noi derogări pentru transportarea containerelor de mărfuri a R. Moldova prin portul Constanţa Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) informează că, urmare a demersurilor efectuate către autorităţile române, pentru facilitarea transportului de mărfuri din Republica Moldova spre portul Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii al României a aprobat noi derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute pentru depăşirea masei şi dimensiunilor maxime admise, aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
13.04.2022 19:00 FMI ar urma să suplimenteze asistenţa financiară pentru R. Moldova printr-un nou acord Fondul Monetar Internaţional ar urma să suplimenteze asistenţa financiară pentru Republica Moldova. FMI a convenit asupra unui nou acord de finanţare în urma unor consultări cu autorităţile de la Chişinău.
13.04.2022 18:40 Cinci candidaţi luptă pentru funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie. Cine sunt aceştia Cinci candidaţi luptă pentru funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova.
13.04.2022 18:20 Armata ucraineană şi-a întărit sistemul de apărare din Mariupol, oraş asediat de ruşi mai bine de o lună de zile Armata ucraineană şi-a întărit sistemul de apărare din oraşul Mariupol, asediat de ruşi de mai bine de o lună de zile. Anunţul a fost făcut de unul dintre consilierii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
13.04.2022 18:00 Finlanda va lua în câteva săptămâni o decizie privind aderarea la NATO. Suedia „dezbate posibilitatea” Finlanda urmează să decidă „în câteva săptămâni” dacă va cere aderarea la NATO, a spus miercuri premierul finlandez Sanna Marin, citată de CNN.
13.04.2022 17:45 Cetăţenii R. Moldova vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite necesare pentru diagnosticare şi tratament Volumul de servicii medicale prestate din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală va fi extins. Astfel, cetăţenii asiguraţi vor avea acces la mai multe servicii medicale gratuite, esenţiale pentru diagnosticare şi tratament corespunzător. Modificările la Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost aprobate de Guvern, în cadrul şedinţei de miercuri, 13 aprilie.
13.04.2022 17:30 Guvernul R. Moldova a numit trei ambasadori prin cumul în alte state Trei ambasadori ai Republicii Moldova au fost numiţi prin cumul în alte state. Hotărârile au fost aprobate în şedinţa Guvernului.
13.04.2022 17:15 Şeful CNA a numit ţările din care vrea să obţină confiscarea averilor obţinute din activităţi infracţionale Directorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Iulian Rusu, a spus, în cadrul unui eveniment organizat, recent, de Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) că instituţia pe care o conduce îşi propune să activizeze cooperarea internaţională pentru a putea fi confiscate activele unor cetăţeni ai R. Moldova care le-au obţinut din activităţi infracţionale.
13.04.2022 17:00 Natalia Gavriliţă: Aderarea la UE nu este un proiect al unui Guvern sau partid politic, este proiectul unei generaţii Prim-ministrul Natalia Graviliţă a îndemnat miniştrii să prioritizeze munca şi să lucreze asupra chestionarului Comisiei Europene privind evaluarea perspectivelor europene ale Republicii Moldova.
13.04.2022 16:45 Preşedintele Senatului României, Florin Cîţu, a fost invitat la Kiev Preşedintele Senatului Florin Cîţu va merge într-o vizită oficială la Kiev, la invitaţia preşedintelui Radei Supreme din Ucraina, Ruslan Stafanciuk, potrivit unui anunţ al Senatului. Cîţu va fi primul oficial român care merge în capitala Ucrainei de la începutul invaziei ruseşti.
13.04.2022 16:30 VIDEO. Conferinţă de presă susţinută de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, şi ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari Conferinţă de presă susţinută de ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, şi ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari, după şedinţa Guvernului Republicii Moldova din 13 aprilie 2022
13.04.2022 16:15 Valoarea plăţii compensatorii pentru salariaţii cu venituri mici va fi majorată Valoarea plăţii compensatorii, ca măsura de susţinere a salariaţilor cu venituri mici din sectorul bugetar, va fi majorată de la 3.100 la 3.500 de lei. Majorarea este propusă de Ministerul Finanţelor în contextul reexaminării cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real (3.500 de lei din 1 aprilie).
13.04.2022 16:00 Timp de două zile, deşeurile reciclabile din Chişinău vor fi evacuate gratuit de Regia Autosalubritate De astăzi şi până vineri inclusiv, operatorul municipal de salubrizare evacuează gratuit deşeurile reciclabile, aşa ca hârtia, cartonul şi PET-urile, colectate separat la platformele de depozitare a deşeurilor din sectoarele oraşului, anunţă Primăria municipiului Chişinău.
13.04.2022 15:45 VIDEO. Conferinţă de presă susţinută de preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, şi prim-ministrul Belgiei, Alexander de Croo Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi pim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo.
13.04.2022 15:30 Coronavirus: Vaccinurile au redus la jumătate numărul deceselor cauzate de COVID-19 în Italia, studiu Vaccinurile împotriva COVID-19 au redus la jumătate bilanţul deceselor atribuite acestei boli în Italia, prevenind anul trecut aproximativ 150.000 de morţi şi 8 milioane de cazuri, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Sănătate (ISS), informează Agerpres.
13.04.2022 15:15 Iratxe Garcia, vizită în Chişinău: Grupul S&D va solicita o dezbatere în plenul Parlamentului European privind situaţia din R.Moldova Liderul social-democraţilor din Parlamentul European, a doua cea mai mare familie politică a Legislativului, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu preşedinta Maia Sandu, premierul Natalia Gavriliţa, dar şi alţi oficiali de rang înalt.
13.04.2022 15:00 VIDEO. Cabinetul de miniştri se întruneşte în şedinţă. Lichidarea unor întreprinderi de stat, pe ordinea de zi Astăzi are loc şedinţa Guvernului Republicii Moldova. Pe ordinea de zi au fost incluse nouă subiecte, printre care lichidarea unor întreprinderi de stat şi modificarea Legii privind sistemul public de pensii.
13.04.2022 14:45 Preşedinţii Poloniei şi statelor baltice au ajuns la Kiev. Se vor întâlni cu Zelenski Preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei au ajuns la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează CNN.
13.04.2022 14:30 Razii de prevenire şi contracarare a pescuitului ilicit: Poliţiştii de frontieră antrenaţi activ în supravegherea apelor de frontieră Zilnic, patrule ale Poliţiei de Frontieră participă la controlul şi supravegherea frontierei de stat în vederea prevenirii şi combaterii oricăror încălcări şi abateri de la legislaţia frontalieră. În contextul demarării perioadei de prohibiţie la pescuit, poliţiştii de frontieră îşi vor ajusta misiunile pentru a susţine, alături de alte autorităţi de competenţă, activitatea de protejare a resurselor piscicole în ecosistemele acvatice naturale, aflate atât la frontiera de stat, cât şi în zona de frontieră.