Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În fiecare an, peste 300 de persoane vin să studieze în Casa Limbii Române de la Chişinău

Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău este instituţia care a protejat limba română timp de mai bine de două decenii. Fondată pe 31 august 1998, atunci când încă nu se stinsese suflul revoluţiei lingvistice, Casa Limbii Române şi specialiştii de aici promovează valorile româneşti autentice, aspiraţia de reîntregire în spaţiul spiritual comun românesc şi european al cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de apartenenţa lor etnică sau religioasă.

Alexandru Bantoş, directorul Casei Limbii Române, spune că instituţia a apărut ca o necesitate a vremii. Deşi în '89 am trecut la alfabetul latin, în instituţiile statului şi în societate în general, se mai scria încă în limba rusă.

Sprijinul scriitorilor basarabeni, care au fost vârful de lance în lupta pentru recuperarea alfabetului latin, a fost unul esenţial.

De-a lungul anilor, Casa Limbii Române a continuat să pună în lumină valorile lingvistice româneşti.

Străduinţa oamenilor care vin să înveţe la Casa Limbii Române este nemaipomenită.

Alexandru Bantoş este şi unul dintre fondatorii Revistei „Limba română”. Publicaţia a apărut în aprilie 1991 şi a reprezentat o oază de lumină după o neagră perioadă. Revista poate fi considerată unul dintre primele proiecte moldo-române, la care au lucrat oameni de cultură de pe amble maluri ale Prutului.

Casa Limbii Române organizează cursuri de limbă română pentru adulţi. Acestea durează un an şi sunt structurate pe trei niveluri. Anual, peste 300 de persoane păşesc pragul acestui instituţii pentru a descoperi mai multe despre farmecul acestei limbi, trecutul şi prezentul patrimoniului nostru spiritual.
Similare
RECOMANDĂRI